Acest laborator cât o monedă poate revoluționa medicina
Laboratoarele i-au ajutat pe specialiști de-a lungul timpului să identifice virușii și infecțiile și să creeze leacuri pentru bolile incurabile. Însă, echipamentele costisitoare le-au pus mereu bețe-n roate experților.
Mai mult, pe lângă lipsa echipamentelor necesare pentru detectarea posibilelor boli, de multe ori viața oamenilor este pusă în primejdie și de lipsa unui medical specializat.
În acest sens, cercetătorii de la Universitatea din Stanford și-a propus să facă ceva în privința acestui aspect. Mai exact, aceștia au construit o unealtă, care are forma unui laborator, de mărimea unui cip, și care poate fi produsă cu ușurință de o imprimantă cu jet de cerneală.
Laboratorul de mărimea unui cip conține o bază confecționată din silicon, pe care sunt plasate probele prelevate, și o bandă din plastic pe care este printată un circuit, cu ajutorul unei cerneli din nanoparticule.
Cum îți poate salva viața laboratorul de mărimea unui cip
Specialiștii explică că acest mini-laborator este, de fapt, un dispozitiv care poate integra o multitudine de funcții de laborator, precum analiza ADN, cu toate că are o dimensiune redusă, de câțiva centimetri. Asemenea unui microcip, acesta are la bază un circuit integrat, care poate analiza și evalua fluidele din corp.
Iar poate cel mai mare avantaj al acestui cip este faptul că persoana care-l utilizează nu trebuie neapărat să aibă o specializare. În plus, platforma este construită astfel încât să se adapteze la orice condiții. Practic, cea mai bună mână de ajutor.
De asemenea, prețul unui astfel de dispozitiv este foarte mic, deoarece scopul principal al acestuia este de a deveni accesibil și pentru instituțiile medicale din zonele rurale. Ceea ce înseamnă că medicina în zone defavorizate devine mai accesibilă.
Toate aceste considerații par să fie luate în calcul de cei de la Stanford, care pleacă de la bun început de la ideea de a finanța și dezvolta infrastructura unor țări mai puțin dezvoltate.